Sursa: http://www.green-report.ro/stiri/greenitiative-la-saptamana-energiei-durabile Greenitiative la Saptamana Energiei Durabile Marţi, 10 Februarie 2009 - 01:40 Organizatia de mediu Greenitiative va participa la cea de-a treia editie a Saptamanii energiei durabile (European Sustainable Energy Week – EUSEW), principalul eveniment anual dedicat energiei durabile organizat la nivel european, care se va desfasura la Bruxelles in perioada 9 - 13 februarie, sub egida Campaniei Europene pentru Energie Durabila (Sustainable Energy Europe Campaign - SEE). Reprezentantii Greenitiative vor participa timp de cinci zile la o serie de evenimente organizate cu ocazia Saptamanii Energiei Durabile, printre care si conferinta The EU energy & climate package – a new “green deal” for Europe, unde oficialii europeni vor dezbate impreuna cu reprezentantii institutiilor tarilor membre, ai sectorului privat si ai celui neguvernamental modalitatile de punere in aplicare Pachetul Legislativ pentru Schimbari Climatice si Energie, adoptat de Parlamentul European in decembrie 2008. Prin programul Generatia Energiei Curate (GEC), Asociatia Greenitiative (initiator si organizator) si ROMSIR (sustinator) sunt parteneri oficiali ai Campaniei Europene pentru Energie Durabila. Greenitiative si-a propus sa contribuie prin programul GEC la constientizarea impactului pe care modul actual de generare si consum al energiei il are asupra mediului la nivelul a trei grupuri tinta - elevi si profesori ai Scolii nr. 56 “Jose Marti” din Bucuresti, membrii comunitatii rurale Eselnita, jud. Mehedinti, si membrii grupului Arhiterra, un network de arhitecti preocupati de tehnici traditionale de construire in contextul arhitecturii moderne. |
|
Citeşte mai departe...
|