Programul Casa Verde - Doar 3600 dosare depuse in primele 2 saptamani In doua saptamani de la lansarea programului Casa Verde au fost depuse 3.652 de dosare, totalul fondurilor solicitate fiind de circa 22 de milioane de lei, a declarat, joi, ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely. Cele mai multe solicitari au fost depuse in judetele Bihor (541 de dosare), Harghita (424) si Covasna (192). In aceste judete, valoarea alocata a fost depasita.
Cele mai putine cereri sunt in judetele Calarasi (7), Braila (9), Caras-Severin si Galati (cate13 dosare).
Programul Casa Verde, care a fost demarat la 1 iulie 2010, vizeaza instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire. Pentru anul acesta au fost alocati 110 milioane lei, adica peste 18.000 sisteme. |
|